Cultura muzicală a înflorit în Transilvania în secolul al XVI-lea. Ceea ce putem deduce este că la curtea din Alba Iulia a existat un flux de muzicieni virtuozi al căror nivel de realizare profesională era similar cu cel al muzicienilor care cântau pentru multe alte curți din Europa și Anglia. 

Lui Sigismund Báthory i-au fost dedicate cinci ediții de muzică venețiană între 1590 și 1599. El a avut în serviciul său mai mulți muzicieni străini: în principal italieni, dar și câțiva germani și polonezi. Aici a contat educația lui Báthory, contactele sale strânse cu italienii și cu habsburgii. Gustul său personal a conturat imaginea curții și a stat la baza orchestrelor sale muzicale speciale despre care s-a presupus că erau unice printre curțile principilor transilvăneni.

Cunoștințele existente despre majoritatea muzicienilor străini ai lui Báthory sunt incerte. Doar în câteva cazuri cercetătorii sunt în posesia unor detalii substanțiale referitoare la viața, cariera și activitatea lor. 

Unul dintre muzicieni italieni ai lui Báthory, Pietro Busto, l-a caracterizat pe prinț în 1595 ca fiind un „foarte bun muzician la orice fel de instrument [,] și compune lucrări muzicale la fel de bine ca cei mai iluștri autori”. 

În martie 1595, aflat deja la Veneția, compozitorul Giovanni Battista Mosto a publicat o primă carte despre madrigal, o formă de muzică de cameră, fără instrumente. În această lucrare dedicată lui Báthory, Mosto și-a mărturisit ideea că a compus madrigalele în principal în Transilvania. Este foarte probabil ca muzicianul să fi fost responsabil cu muzica la nunta lui Sigismund Báthory cu Maria Christierna de Habsburg (în vara lui 1595).