Vânătoarea reprezenta prilejul ideal când se finalizau diverse tranzactii și se legau amiciții, unele extrem de profitabile. Era un eveniment social și ceremonial pe bază de invitație specială. Participanții se prezentau cu cele mai prețioase haine, cu cele mai bune arme, cu cai cu ham încrustat, cu câini scumpi, special antrenați. 

Din sursele vremii aflăm că principele Ioan Sigismund era un vânător pasionat de cerbi, căprioare, iepuri și păsări. 

În Principatul Transilvaniei, se practica foarte rar și un alt tip de vânătoare – cea de vrăjitoare. Primele procese intentate unor „vrăjitoare” din Transilvania s-au înregistrat în secolul al XVI-lea. În zona Cluj-Dej au fost condamnate atunci 25 de „vrăjitoare”, prima menţionată în documente fiind Ecaterina Szabo din Cluj.