Gábriel Báthory Báthory (1608-1613) a închis cercul de principi ai Transilvaniei proveniți din rândul familiei cu același nume. Primul dintre ei, Ștefan, a fost unul dintre cei mai luminați principi ai Transilvaniei, în timp ce Gábriel a fost unul dintre cei mai necugetați și tirani dintre aceștia.

S-a remarcat prin ”talentul” unic de a-și sabota propria populație, de a hărțui în permanență orașele transilvane, de a ataca și ucide fără nicio logică, alta decât propriile sale ambiții nebunești pentru puterea deplină care i-au adus, într-un final, un tragic sfârșit. „Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila” (Kiatip Celebi, cronicar otoman). 

Gábriel Báthory și-a dorit modificarea structurii politice şi confesionale a Principatului pe care o considera prea complicată pentru a o controla autoritar, iar principalii oponenți în calea acestui vis erau orașele libere pe care le-a atacat rând pe rând –Sibiu, Cluj, Brașov.

Gabriel Bethlen, rivalul său de moarte, a fost înscăunat ca principe al Transilvaniei în 1613, la Alba Iulia, în timp ce Gábriel Báthory este ucis, lângă Oradea, într-o ambuscadă, chiar de proprii săi soldaţi: „În acest timp, unul dintre voievozi, punând câţiva puşcaşi la trecătoare, aceştia l-au omorît pe Deli Kiral (Craiul Nebun) în timp ce trecea pe acolo” (Cronici turceşti privind Ţările Române, de Mihai Guboglu).