Sigismund Báthory (1588-1598, 1598, 1598-1599, 1601-1602) este principele care l-a determinat pe Sándor Kendy, fost guvernator al regiunii (1583-1585), să declare la preluarea Transilvaniei, la numai 15 ani: „i-ai dat frâiele, cu siguranță vei regreta!”.

Descrierile despre el sunt mereu contrastante. Ciro Spontoni, autorul „Historia della Transilvania” îl descria ca un „adevărat principe al Transilvaniei constant (probabil că în principii și alegeri), un om care-și calculează acțiunile cu prudență”, în timp ce într-o cronică de atunci se spune: „Cum la Praga, la fel şi la Alba Iulia, soarta statului era dirijată de un nevropat, de un suferind…” (Rudolf al II-lea și Sigismund Bathory).

În tinerețe a fost educat la curtea de la Alba Iulia de iezuiţi italieni și maghiari. A devenit amator de cultură italiană şi a adus la curtea lui mulţi reprezentanți ai acesteia. Au venit pe rând cântăreţi, instrumentişti, artişti, grădinari, bucătari şi chiar producători de brânzeturi italieneşti, magi şi vrăjitori care invocau spirite, ca cel al lui Ioan de Hunedoara, pentru a-l întreba despre succesul acţiunilor sale.

Își începe cariera printr-un act de cruzime, odată cu eliminarea fizică a partidei pro-otomane cu ajutorul unchiului său, István Bocskay, într-o perioadă în care Sinan pașa și tătarii încep să răstoarne raportul de victorii inițiale ale creștinilor și să se apropie de Transilvania.

Destinul de principe al lui Sigismund Báthory este indisolubil legat de cel al lui Mihai Viteazul. Totul a  început ca o mare prietenie între cei doi. Sigismund a fost cel care l-a propus și recomandat pe Mihai pentru tronul Țării Românești, printr-o celebră scrisoare trimisă de acesta sultanului, pentru ca mai apoi cei doi să se confrunte direct în Bătălia de la Guruslău (1601). În mod ironic, această bătălia a luat ceva important de la amândoi – lui Sigismund i-a curmat cariera de principe, iar lui Mihai viața, câteva zile mai târziu.