Mihai Viteazul a fost primul domnitor român care a realizat unirea Transilvaniei și a Țării Românești, odată cu intrarea în cetatea din Alba Iulia (1599). A urmat alipirea Moldovei, după alungarea lui Ieremia Movilă (1600), și de aici reputația de Unificator. 

Mihai Viteazul a apărut pe radarul marilor puteri și datorită scrisorii din 1593 adresate de către Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, lui Sinan pașa, Marele Vizir al Imperiului Otoman, recomandându-l ca persoana cea mai potrivită pentru tronul Țării Românești. În ciuda bunăvoinței  turcilor, Mihai Viteazul a devenit cel mai aprig dușman al acestora. 

„De ar vrea Dumnezeu, acest Mihai ar descătușa grumazurile dacilor de jugul turcului”. Și legenda a început să prindă viață pe parcursul anului 1595. Călugăreni, București, Târgoviște, Giurgiu, sunt punctele traseului victorios al cruciadei anti-otomane, cu bani și binecuvântare de la Papa Clement al VIII-lea, la care Mihai Viteazul a participat alături de Sigismund Báthory.  

După 1600, relațiile lui Mihai Viteazul cu vechii săi aliați, Sigismund Báthory și Giorgio Basta, marele general habsburg, se complică. Ambii îi devin dușmani, la fel și polonezii sau nobilii Transilvaniei care nu l-au acceptat niciodată ca principe. În sprijinul său, Mihai trimite o scrisoare tulburătoare împăratului care arată poziția fragilă în care se află: „Eu am nădăjduit că Măria sa împăratul roman îmi va da confirmarea nu numai cu onoruri însemnate, ci cu steaguri împărătești, cu scrisori și peceți. Însă el vrea să mă gonească din Ardeal (…)”. 

Pentru a-și recăpăta Transilvania pierdută după Bătălia de la Mirăslău (1600) în fața lui Basta, Mihai Viteazul face drumul până la Praga (1601), la curtea lui Rudolf al II-lea, moment în care acesta este reprezentat, în felul în care îl știm noi acum, de către un artist al curții imperiale. 

Finalul este trist, specific unui erou tragic. Deși primește sprijinul împăratului și-l învinge pe Sigismund Báthory la Guruslău (1601), nu apucă să-și savureze victoria. Generalul Basta, aliatul său de conjunctură, „chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni și le-a mărturisit

gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioși împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el și-a pus în gând să ne piardă și să ia țara pentru sine”.

În 1601, odată ieșit din cortul său instalat pe Câmpiile Turzii, „un valon (locuitor din regiunea Valonia a Belgiei actualei), țintind cu pușca a slobozit-o și l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a stăpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împușcat în spate și astfel prăbușindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie”.